Măsura 1.3 - Activităţi non-agricole
Promovarea unei dezvoltări echilibrate, în vederea realizării unei coeziunii economice şi sociale necesită acordarea unei atenţii deosebite la dezvoltarea zonei Valea Muntelui. Activităţile economice din Valea Muntelui depind, în mare măsură, de cele agricole; există o rată ridicată a ocupării forţei de muncă în acest domeniu, în special în agricultura de subzistenţă, care presupune obţinerea de venituri suplimentare din activităţi non-agricole, cum ar fi turismul în mediul rural, în special agro-turismul şi activităţile meşteşugăreşti. Având în vedere, necesitatea de reorientare a unora dintre gospodării către activităţi non-agricole, precum şi necesitatea de a obţine venituri suplimentare, agro-turismul poate fi o alternativă bună.
Agro-turismul este practicat, în general, de către proprietarii de terenuri mici din zonele rurale / gospodăriile rurale, ca o activitate secundară, cu implicarea femeilor într-un mod activ. Prin intermediul acestei forme de turism, turiştii au posibilitatea de a reveni la natură, având asigurat astfel confort fizic şi spiritual, precum şi acces la bucătăria tradiţională specifice pentru fiecare zonă.
Micro-întreprinderile existente în Valea Muntelui nu acoperă toate serviciile pentru a sprijini populaţia din mediul rural cu scopul de a valorifica materia primă, produsele tradiţionale, aprovizionarea populaţiei cu produse non-agricole, reparaţii diverse, activităţi de recreere şi petrecere a timpului liber, precum şi a altor nevoi ale comunităţilor locale. Prin urmare, iniţiativele de creare şi sprijin a micro-întreprinderilor din Valea Muntelui au fost în principal orientate spre un sistem inovativ de folosire a materialului lemnos şi a masei lemnoase existente, sprijinirea unităţilor de prelucrare a unor materii prime şi diversificarea serviciilor pentru populaţie, deoarece investiţiile pot fi recuperate rapid şi există un nivel de experienţă necesară pentru organizarea unor astfel de activităţi.
În acest sens, dezvoltarea şi stimularea micro-întreprinderilor din zona Valea Muntelui şi valorificarea spiritului antreprenorial este o soluţie pentru rezolvarea problemei ratei de ocupare a populaţiei apte de muncă, în special tineri şi femei, cu o semnificaţie socială pozitivă.
Totuşi, luând în considerare numărul mic de micro-întreprinderi din Valea Muntelui şi nivelul scăzut de venituri din activităţi non-agricole, este necesară revitalizarea economiei locale prin crearea de noi locuri de muncă pentru populaţia rurală în sectorul non-agricol şi creşterea veniturilor menţionate mai sus.
Trebuie avut în vedere, în cadrul acestei măsuri, sprijinul pentru micro-întreprinderile şi locuitorii din mediul rural care doresc să dezvolte o activitate economică ei înşişi, ca antreprenori. O atenţie deosebită va fi acordată femeilor din mediul rural, deoarece statisticile arată că această categorie a populaţiei tinde să dezvolte afaceri la o rată mult mai mică decât populaţia masculină. În acelaşi timp, tinerii reprezintă categoria de populaţie care este cea mai afectată de şomaj şi care manifestă cea mai mare tendinţă să migreze spre mediul urban şi în străinătate.
Finanţare
Ultima actualizare: Iulie 2014
Alocarea financiară a măsurii pentru perioada 2007-2013:
Cost total 402.968 Euro
Cheltuială publică 314.830 Euro (70% din costul pentru proiectele pe 413-312 mai puţin producţie si 85% din costul total pentru proiectele pe 413-312- producţie si 413-313a,b), din care:
- Contribuţie naţională: 62.966 Euro
- Contribuţie FEADR: 251.864 Euro (80% din cheltuială publică)
Documentele de interes pentru aplicantii masurii 1.3-312 le poti descarca de aici!
Documentele de interes pentru aplicantii masurii 1.3-313 le poti descarca de aici!
